Ma tot gandeam despre ce sa va mai scriu si m-am decis sa fac o lista cu produse de la care eu aveam așteptări, insa m-au dezamăgit. Mai vreau sa va spun si ca, daca mie nu imi plac si nu mi se potrivesc produsele astea nu inseamna ca nu sunt produse bune sau ca pe voi nu vor funcționa.
Sa începem !
1. Fond de ten Color&Care Make-up de la Alverde
Pe mine personal produsul asta m-a dezamăgit profund, nu face absolut nimic. Imi plac produsele Alverde insa fondul asta de ten clar nu e pentru mine. Are o consistență foarte apoasa, ceea ce nu ma mira, deoarece primul ingredient este chiar apa. Ce m-a dezamăgit pe mine este ca nu ma asteptam sa nu aibă deloc acoperire, acoperirea lui nu poate sa fie numita nici macar mica, pentru ca este 0, invizibil. Nu da nici macar culoare tenului. Eu il am in nuanța 40 Soft gold. Voi ati incercat produsul acesta?
V-am facut un swatch aici ca sa vedeți cum se vede întins pe mana. Sau mai bine zis, nu se vede, pentru ca parca nu as avea nimic pe mana.
2. CC cream Elmiplant
Un produs de la care aveam ceva așteptări pentru ca citisem ceva lucruri bune despre el. Insa la mine nu funcționează mai deloc. Greseala este si a mea pentru ca nuanța aleasa de mine este prea închisă, dar asta nu este o scuza pentru faptul ca nu se întinde pe tem uniform si lasa niste pete foarte inestetice.
3. AURA Coreect ME! Concealer
Un produs care nu m-a dezamăgit complet pentru ca nu este nici pe departe un produs prost. Isi face treaba destul de bine, acoperă cearcănele si imperfecțiunile, având o acoperire medie. Insa, pentru mine are o textura mult prea apoasa si nu imi rezista absolut deloc pe ten, nici macar dupa ce l-am fixat cu pudra. Dupa maxim o ora de purtare el dispare complet. Eu il am in nuanța 301 Vanilla.
4. Ruj Catrice Ultimate Shine Gel Colour
Imi pare ataaat de rau de culoarea asta frumoasa si de faptul ca mie imi plac mult produsele Catrice. Insa mie rujul asta in superba nuanța C80 nu imi rezista pe buze deloc, asta este si motivul pentru care eu optez pentru rujurile mate. Dupa 30 de minute trebuie sa il reaplic si ma calcă pe nervi la maxim din cauza asta. Nu este extrem de pigmentat, pot spune ca are un nivel mediu de pigmentare, insa nu e pentru mine.
5. NYX Soft Matte Lip Cream
Despre acest produs știți deja ca mie personal nu imi place si puteți citi de ce aici.
6. Palate de farduri Douglas
Din cate vedeti am folosit ceva din ea, am tot incercat-o pe mine, i-am dat nenumărate șanse insa nu, nu imi place deloc. Am cumpărat-o de la Douglas, fiind la oferta de 80 de lei parca aceste 2 palete si inca una cu rujuri care era groaznica si am aruncat-o. Fardurile astea sunt majoritatea foarte prăfoase, nu rezista pe pleoape deloc si nu pot sa ies din casa cu ele pe ochi pentru ca risc sa mi se distrugă machiajul. Culorile care rezista mai bine sunt si cele pe care nu le port pentru ca sunt prea intense si nu mi se potrivesc. Am incercat sa o folosesc si cu o baza pentru pleoape insa in zadar.
Pe voi ce produse v-au dezamăgit?
Va pup!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu